20 DE ANI DE CENTRU DE STUDII BIBLICE

Centrul de Studii Biblice de la Surduc al Asociației Precept Ministries a ajuns la ceas aniversar. Joi, 11 iulie, centrul a marcat 20 de ani de existență, iar sărbătoarea a fost  una pe măsură, cu oaspeți din țară, dar și de peste hotare. Reprezentanți ai nu mai puțin de 18 țări au venit la Surduc pentru a duce cu mândrie steagul lor, apoi au ținut câte o cuvântare despre modul în care au răspândit cuvântul lui D-zeu în țările lor. Printre acestea, Statele Unite ale Americii, Rusia, Emiratele Arabe, Noua Zeelandă sau Cuba. Pe lângă reprezentanții celor 18 națiuni, la ceremonie au luat parte și alți invitați de onoare. Unul dintre ei este David Arthur, președintele Organizației Precept Ministries.

David Arthur, președinte Precept Ministries International:

Precept este un cuvânt care provine din Psalmi și cuvântul înseamnă învățătură sau adevăr. În 1970, când lucrarea aceasta a început, a fost percepută ca o educare a oamenilor cum să studieze Biblia. Acesta este unul din cele cinci centre din lume. Suntem în 180 de țări. Avem materiale tipărite în 83 de limbi, dedicate copiilor, adulților și persoanelor de toate vârstele. Vrem să slujim, prin materialele noastre, toată biserica lui Hristos. Misiunea noastră este foarte simplă: să-i angrenăm pe oameni într-o relație cu D-zeu, cunoscând cuvântul lui D-zeu

O familie din California, Steve și Christy Strand este cea care sprijină financiar ceea ce se întâmplă la Surduc și și-a adus contribuția la răspândirea valorilor Precept Ministries în întreaga lume.  Aceștia rememorează modul în care conceptul Precept le-a schimbat viețile.

Steve Strand, finanțator Precept Ministries:

D-zeu ne-a schimbat viața prin studiile Precept Ministries. Am început să facem studiu biblic și D-zeu ne-a captat inimile. Pornind de aici am început să fim lideri de grup. Soția mea a început înaintea mea, apoi m-am alăturat și eu. Am început să auzim despre Precept Ministries din România, am început să ne rugăm și să susținem lucrarea aceasta. Dumnezeu a folosit Precept să ne schimbe viețile

Precept Ministries este mai mult decât o asociație și un concept. Pentru cei mai mulți acesta reprezintă o stare de spirit și modul în care mulți oameni au reușit să se apropie de D-zeu și să propovăduiască cuvântul lui în lume. Costel Oglice, vicepreședintele organizației, susținut de bunul lui prieten, pastorul Gigel Olariu, își amintesc cum a luat ființă Centrul de la Surduc.

Costel Oglice,  vicepreședinte Precept Ministries International:

Am dorit foarte mult cu soția, plecând în America și fiind la Centrul Precept din Statele Unite și ne-am rugat, Doamne am vrea așa ceva și în România. Dar până în 89 puteai doar să visezi, nu știai ce și cum. În momentul în care a venit libertatea în România, Domnul ne-a îndreptat să vedem unde găsim un loc ca acesta și am cutreierat țara noastră, am găsit locuri foarte frumoase, dar nu am găsit un om care să ne ajute în această lucrare. L-am găsit la seminarul baptist pe fratele nostru, Gigel Olariu, care ne-a invitat să venim aici, la graduarea dânsului peste două luni de zile. Am venit apoi aici și la un picnic frumos. Am găsit omul, locul, restul trebuia să facă D-zeu și asta sărbătorim noi acum.

Gigel Olariu, pastor:

Eu aveam în inimă această viziune și mă rugam, pentru că am crescut aici pe meleagurile acestea și îmi doream foarte mult ca într-o zi să avem ceva aici pentru tineri, pentru oamenii care studiază bibilia sau vor să studieze. Nu mă gândeam niciodată că D-zeu va face aici o ambasadă unde oameni din atâtea țări din lume să vină și să se adâncească în cuvântul lui D-zeu

Evenimentul de la Surduc a reunit și alți invitați de marcă, printre care Vasile Fiat, directorul Euro-Asia Precept, Ionel Tuțac, președintele Comunității Baptiste din Banat, Ligia Dugulescu, președintele organizației creștine de caritate “Isus, speranța României”, deputatul Benoni Ardelean și Samuel Lupulescu, rimarul comunei Fârdea. Ceremonia a fost moderată de frații Gigel și Gabriel Olariu care au avut o contribuție în dezvoltarea centrului de la Surduc și transformarea lui într-o mică ambasadă religioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *