337 DE MAȘINI NOI PRIN RABLA

132 de dosare au fost acceptate în cadrul Programului “Rabla Clasic”, iar 13 dosare în Programul “Rabla Plus”, arată datele Administraţiei Fondului pentru Mediu, publicate luni. Prin cele 132 de dosare aprobate pentru extensia Clasic se vizează achiziţionarea a 317 autovehicule, în timp ce prin cele 13 dosare avizate în varianta “Plus” se vor cumpăra 20 de autoturisme. Pe de altă parte, în “Rabla Clasic” au fost respinse în această primă etapă, 27 de dosare, iar în “Rabla Plus” două astfel de dosare nu au fost acceptate. Listele persoanelor juridice care au fost acceptate, respectiv respinse în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente celor două programe de înnoire a parcului auto naţional. AFM precizează că persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii sau dealerii auto care au fost validaţi, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei. Totodată, persoanele juridice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii până la data de 24 aprilie, sau pot depune un nou dosar de înscriere. De asemenea, persoanele juridice interesate pot depune dosare de acceptare în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus până la data de 28 septembrie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *