A ÎNCEPUT BACALAUREATUL DE TOAMNĂ

Emoții pentru absolvenții de liceu care nu au reușit să treacă examenul maturității în sesiunea din vară. Astăzi a început sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. La Lugoj, la centrul de exameninare de la Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” s-au înscris la această sesiune 265 de candidați, care provin de la toate liceele și colegiile din Lugoj, dar și din Nădrag și Făget. Cei care au intrat astăzi în examen spun că de data aceasta s-au pregătit mai bine și au speranțe de reușită. 

Cum a fost la examen? Foarte bine, a fost ușor. Am scris aproape tot. Ce subiecte au picat? Blaga și Bacovia. Și te-ai descurcat? Da. Prima dată cum a fost? Prima dată a fost greu, nu am învățat nimic, acum m-am pus pe învățat. La ce materii nu te-ai descurcat prima dată? La toate. dar acum a fist bine. Da, aproape, cred. Sper într-o notă mare sau să treci examenul? Un 8-9 la Română cel puțin. Și la restul materiilor te simți pregătit pentru zilele următoare? Da, iau meditații

Cum te-ai descurcat la examen? M-am descurcat bine, a fost ușor și chiar a picat ceea ce mi-am dorit să pice. Ce anume ai avut? La subiectul I am avut excerciții pe baza textului, după aceea text argumentativ. La subiectull 2 am avut act și notațiile autorului, ceea ce a picat și data trecută, și la subiectul III George Bacovia sau Lucian Blaga și am scris Lacustra. Te aștepți la o notă mare. Eu da, acum să vedem rezultatul. În prima sesiune cum a fost? Unde te-ai împotmolit? La subiectul III, pentru că le-am încurcat. Îmi erau în minte asemănătoare, dar am greșit și am picat la toate trei materii, acum le dau din nou

În Timiș, prima probă a examenului de bacalaureat a adus și primul candidat eliminat. Este vorba de un absolvent al Liceului cu Program Sportiv Banatul din Timișoara, care a fost prins cu telefonul mobil asupra sa. În județ, din cei 677 de candidați care s-au înscris la proba scrisă de Limba și Literatura Română s-au prezentat la examen 505. Sesiunea de toamnă a bacalaureatului continuă mâine cu  proba scrisă la limba maternă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *