ACCIDENT CUMPLIT PE O ȘOSEA DIN TIMIȘ

Accident deosebit de grav azi-noapte pe o șosea din Timiș. Patru oameni au murit pe loc după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit de o șină de cale ferată dezafectată. Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de miezul nopții pe drumul ce leagă localitățile Uivar și Pustiniș. În mașina cu numere de Belgia se aflau 4 bărbați, o femeie și un copil de opt ani. Cu totii fuseseră peste zi la Jimbolia și se întorceau acasă la Toager. Pe drum li s-a facut foame și au oprit în Uivar la o pizzerie. Când au plecat de acolo, pentru că se făcuse târziu, șoferul a călcat pedala de accelerație. Prea mult însă și a ratat o curba de la iesirea din Uivar, iar autoturismul scăpat de sub control a zburat de pe șosea, apoi a lovit calea ferată dezafectată ce traversează zona și a îndoit-o. În urma impactului, autoturismul s-a mai dat peste cap aproape 50 de metri. Șoferul unui autobuz a asistat la întreaga scenă și a fost primul care le-a sărit oamenilor în ajutor. Toți erau însă încarcerați, astfel că a fost nevoie de intervenția pompierilor. Din păcate, pentru femeie și 3 dintre bărbați, medicii nu au mai putut face nimic. Cel de-al patrulea bărbat a fost grav rănit și a ajuns până la spital, însă medicii nu   l-au mai putut salva. Singurul care a scăpat cu răni ușoare a fost copilul de 8 ani, însă micțul a rămas orfan, ambii părinți fiind uciși în accident. Cu 5 morți și un rănit, acesta este unul dintre cele mai grave accidente petrecute în Timiș în ultimii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *