ACCIDENT PE DRUMUL CĂTRE JABĂR

Un copil de un an și două luni și mama acestuia au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, pe drumul către Jabar. Din câte se pare, șoferița, o femeie de 30 de ani din Buziaș a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, unde s-a răsturnat pe partea stângă, astfel că mama și copilul au rămas încarcerați. La fața locului au sosit un echipaj de pompieri cu un modul de descarcerare, dar și echipajele de la Ambulanță și SMURD, care au transportat victimele la spital. Din fericire, micuțul a fost salvat de scaunul special montat pe bancheta din spate a autoturismului. Nici femeia nu a fost rănită grav, însă imediat ce a fost scoasă din mașina de către pompieri, a acuzat dureri la spate. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *