Activitatea Detașamentului de Pompieri din Lugoj a fost suspendată

Activitatea detaşamentului de pompieri din Lugoj a fost suspendată, după ce unul dintre militari a fost depistat cu COVID 19.

Aflat în timpul liber, acesta s-a simţit rău şi a mers la spital, unde i s-a făcut testul care a ieșit pozitiv. Toți pompierii din Lugoj au fost izolați, iar activitatea a fost reorganizată, pentru a fi asigurate intervențiile în zonă, spune reprezentantul ISU Timiş, căpitan Nicoleta Tutunaru.

“După primirea rezultatului care indica infectarea, s-au dispus rapid următoarele măsuri preventive: suspendarea activității detaşamentului de pompieri din Lugoj, dislocarea din municipiul Timișoara a unui număr de două autospeciale de stingere cu apă și spumă și a unei autosanitare SMURD cu echipajele aferente, pentru a gestiona toate situațiile de urgență din raionul de intervenție al detaşamentului de pompieri din Lugoj. Locul de dislocare a fost pus la dispoziție de primăria municipiului Lugoj. S-a realizat dezinfecția tuturor spațiilor din clădirea detașamentului și a tehnicii de intervenție, izolarea preventivă la domiciliu a tuturor angajaților până la finalizarea anchetei epidemiologice”, spune căpitan Nicoleta Tutunaru.

Pompierul infectat este internat la un spital suport din Timişoara, iar starea sa este bună.

Fantana si Cismea din Ciment pentru Gradina

radiotimisoara.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *