ACTIVITĂȚI DE VARĂ LA CLUBUL COPIILOR

Elevii care doresc să-și petreacă vacanța de vară într-un mod productiv, să-și descopere noi pasiuni, dar și să lege prietenii o pot face la Clubul Copiilor din Lugoj, care propune o gamă variată de activități pentru a dezvolta abilitățile artistice și nu numai ale micuților. Anumite activități deja s-au încheiat, unele sunt în curs de desfășurare, iar altele urmează să înceapă. O activitate deja finalizată a avut ca temă infografia distractivă, unde au fost înscriși un număr mare de elevi. Săptămâna trecută, directoarea instituției, Simona Berghin, a realizat ateliere de de dezvoltare a creativității, iar în această săptămână profesoara Natalița Boeți pune talentul artistic al copiilor la încercare în atelierul de pictură pe sticlă. Surprizele nu se opresc aici, în săptămânile care urmează noi provocări îi vor aștepta pe elevii activi.  

prof. dr. Natalița Boeți, coordonator cercul de pictură- desen:

Săptămâna aceasta avem tehnica picturii pe sticlă. Prima temă este pictura naivă, iar joi și vineri vom realiza decorarea unor obiecte, unde putem folosi diverse materiale. Tema este la alegere, iar tehnica este mixtă. Pentru următoarea perioadă avem probe de dans, improvizație teatrală, iar ca activitate foarte mare avem Tabăra Internațională de Ceramică, coordonatori Simona Berghin și Tiberiu Olah,iar profesorii vor răspunde pentru organizarea activității în bune condiții. Pentru luna august avem partea a doua infografie distractivă a doamnei profesoare Deliana Cercega și atelierul robokids a domnului profesor Cristian Vida

Elevii au răspuns prezent într-un număr surprinzător de mare. La unele ateliere, deși la început limita a fost de 20 de elevi, s-au înscris și câte 30. Atelierul de pictură este unul dintre ele. Mare a fost surpriza organizatorilor când au văzut că la anumite ateliere s-au înscris și copii din Timișoara, care au venit special la Lugoj pentru activitățile desfășurate la Clubul Copiilor. 

Îmi place că aici copiii pot să își dezvolte creativitatea și să fie ei înșiși. De unde ești tu?Din Timișoara. Ai venit din Timișoara special pentru aceste activități? De ce? Ce anume te-a motivat să vii la Lugoj de la Timișoara? Pentru că în Timișoara nu există aceste activități unde se pot întâlni copiii și să facă ceva împreună. Așadar muncești, faci ceea ce îți place, dar legi și noi prietenii. Da

Și ceilalți copii au venit la atelierele organizate la Lugoj să poată să își exprime sentimentele, stările și să fie ei îșiși.

Eu pictez doi oameni care culeg struguri. Îți place această activitate? Da, e foarte frumos aici și e foarte calmant, după o zi grea la școală, spre exemplu. Cât de utile ți se par ție aceste activități de vacanță? Foarte utile. De ce? Pentru că ne dezvoltăm abilitatea de a comunica. Prin pictură ce vrei săexprimi? Exprimăm sentimente, stări, momente din viață și mai multe

Activitățile  de la Clubul copiilor se desfășoară, de regulă, în timpul săptămâni, între orele 9 și 13, iar listele sunt deschise și pentru alți copii activi și care doresc să-și consume energia într-un mod productiv. Activitățile organizate de Clubul Copiilor se desfășoarăcu sprijinul Primăriei Lugoj și al Asociației Smart Kreativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *