Alertă din cauza înţepăturilor de viespe

Este alertă maximă din cauza înţepăturilor de viespe. Un bărbat de 37 de ani din Sălaj nu a mai putut fi salvat după ce a fost înţepat de viespe, iar în judeţul Timiş 14 sportivi au fost atacați de un roi de viespi în timp ce participau la un concurs de ciclism.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani culegea mere din livadă când a fost înţepat de viespe. A început să se simtă din ce în ce mai rău şi a chemat ambulanţa. Din păcate, la scurt timp a murit.

Şi în Timiş este alertă din cauza viespilor. 14 persoane care participau la un concurs de ciclism la Herneacova au fost înţepate de insecte. Una dintre ele a fost transportată la spital, pentru că prezenta un șoc anafilactic, a declarat medicul Florin Crișan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *