ALINA GORGHIU LA EUROPARLAMENTARE

Senatorul Alina Gorghiu, fost preşedinte al PNL, intenţionează să candideze pentru un loc de europarlamentar pe listele PNL. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, care a declarat că Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş  a votat în unanimitate susţinerea candidaturii. Primarul Timişoarei a mai declarat că i-a dat Alinei Gorghiu libertatea să se folosească de numele său pentru obţinerea unui loc cât mai bun pe listă. „A fost prezentă foarte mult în judeţ, a organizat o mulţime de conferinţe de presă prin care şi-a prezentat activitatea parlamentară. Prestaţia dânsei are aprecierea noastră şi avem încrederea că şi din postura de europarlamentar îşi va face datoria”, a mai declarat Nicolae Robu. În prezent, Alina Gorghiu este senator PNL de Timiș. În decembrie 2016, și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL, după rezultatul partidului său la alegerile parlamentare. Alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 23-26 mai 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *