AMENZI DE LA GARDA DE MEDIU

Garda de Mediu a aplicat 15 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 208.000 lei, în urma celor peste 170 de controale efectuate în Timiș în primele trei luni ale anului. Cele mai multe au fost pentru lipsa solicitării sau obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului pentru funcționare sau pentru realizarea proiectelor de investiții și nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu, în ceea ce privește gestionarea deșeurilor generate din activitate. Conform Comisariatului Județean al Gărzii Naţionale de Mediu, cea mai mare sancţiune aplicată a fost în valoare de 40.000 lei, dată unei societăţi comerciale pentru utilizarea unui foraj de apă fără a deține autorizație de gospodărirea apelor. De asemenea, în primele trei luni ale acestui an, au fost înregistrate și evenimente cu risc pentru mediu sau poluări accidentale. Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat în aceste situații sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 lei și a dispus măsuri de conformare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *