AMENZI PENTRU MODIFICĂRILE NEANUNȚATE

Românii care locuiesc la bloc, riscă amenzi usturătoare dacă fac modificări în apartamente și nu anunță în prealabil asociația de proprietari. Sancțiunile sunt prevăzute într-un proiect de lege aflat la promulgare şi care va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit noilor prevederi, modificările care necesită o autorizaţie trebuie comunicate asociaţiei pentru înscrierea acestora în jurnalul evenimentelor din cartea tehnică a construcţiei. De asemenea, proprietarii au obligaţia de a comunica asociației și organului fiscal local orice schimbare a suprafeței construite sau utile, în cel mult 30 de zile de la încheierea lucrărilor. Nerespectarea acestei obligații va atrage, potrivit proiectului, o amendă de la 200 la 1.000 de lei. Mai mult, cei care vor pune în pericol integritatea structurală a condomniului sau a altor apartamente, sau care vor afecta buna funcționare a instalațiilor aferente acestora riscă amenzi între 500 și 3.000 de lei. Va fi sancționată cu amenzi 5.000 și 10.000 de lei și nerespectarea obligației de a obține acordul membrilor din asociație pentru modificarea aspectului proprietății comune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *