ANIVERSARE SUB SEMNUL CENTENARULUI

Școala Gimnazială nr. 2 din Lugoj a îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare. Unitatea de învățământ a marcat împlinirea a 38 de ani de activitate, iar aniversarea din acest an a stat sub semnul centenarului Marii Uniri. Elevii   s-au îmbrăcat în port național, au prezentat ținute vestimentare de epocă și au luat parte la tot felul de lecții demonstrative. De asemenea, pentru al doilea an la rând școala a organizat un muzeu de tema evenimentului, cu scopul de a spori interesul comunității și al elevilor asupra istoriei țării noastre. Aniversarea celor 38 de ani de activitate s-a mutat apoi în curtea școlii, unde elevii au prezentat invitaților diverse scenete, au cântat melodii de muzică populară și au interpretat imnul național. Programul manifestărilor prilejuite de aniversarea celor 38 de ani de activitatea și centenarului Marii Uniri s-a încheiat cu tradiționalul dans, de această Hora Unirii, la care au luat parte toți elevii școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *