ANM a actualizat prognoza pentru sfârşitul lui noiembrie. Cum va fi vremea în Banat

Meteorologii au actualizat prognoza pentru sfârşitul lui noiembrie – început de decembrie. Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie – 2 decembrie, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a ţării. Valorile termice se vor situa sub mediile multianuale ale perioadei, iar cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în prima parte a intervalului, potrivit estimărilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat vremea rămâne rece în prima zi, cu maxime în medie în jurul a 4 grade și apropiată de regimul termic normal, în perioada 20 – 23 noiembrie, când se vor înregistra temperaturi medii cuprinse între 6 și 8 grade. În perioada 24 – 27 noiembrie va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu valori termice diurne în medie între 8 și 10 grade, apoi vremea se va răci, astfel
încât media maximelor va fi în scădere până în jurul valorii de 3…4 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul pragului de îngheț în nopțile de 20, 23, 24, 25 și 29, iar în ultimele nopți vor scădea spre medii de -4…-2 grade. În restul intervalului valorile nocturne vor fi pozitive, în medie până la 4 grade.
Se vor semnala precipitații moderate cantitativ în zilele de 20 și 21 noiembrie, posibil și în jurul datei de 27 noiembrie, dar temporar și în 19 noiembrie și după 28 noiembrie, când vor fi slabe cantitativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *