ANSVSA: Peste o mie de focare de pestă porcină în 14 judeţe

Peste o mie de focare de pestă porcină au fost confirmate până în prezent în 260 de localităţi din 14 judeţe, fiind înregistrate 107 cazuri la mistreţi, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citată de news.ro. Au fost despăgubiţi aproximativ 7.500 de proprietari, valoarea plăţilor depăşind 90 de milioane de lei.

ANSVSA a transmis, joi, că pesta porcină africană evoluează în 260 de localităţi din 14 judeţe, cu un număr de 1.021 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale). De asemenea, au fost înregistrate 107 cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 353.914 de porci afectaţi de boală.

Conform sursei citate, în judeţul Satu-Mare sunt şapte focare în gospodăriile populaţiei şi zece cazuri la mistreţi, în judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi, în Judeţul Sălaj – patru cazuri la mistreţi, în judeţul Tulcea – 565 de focare (dintre care cinci focare la exploataţii comerciale şi un focar, la o exploataţie de tip A) şi 58 de cazuri la mistreţi, în judeţul Brăila – 96 de focare (dintre care opt focare la exploataţii comerciale),  în judeţul Constanţa – 83 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi, în judeţul Ialomiţa – 123 de focare în gospodăriile populaţiei şi opt cazuri la mistreţi, în judeţul Galaţi – 14 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi, în judeţul Ilfov – nouă focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Călăraşi – 75 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială) şi 18 cazuri la mistreţi, în judeţul Buzău – patru focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Giurgiu – 15 focare în gospodăria populaţiei şi cinci cazuri la mistreţi, în Dâmboviţa, un focar în gospodăria populaţiei, iar în Teleorman, un focar în extravilan.

Până pe data de 18 octombrie,  au fost despăgubiţi 7.480 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 90.563.900 de lei.

Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Potrivit ANSVSA, orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social, a mai precizat ANSVSA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *