Antonio Guterres cere încetarea focului în toate zonele de conflict

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut luni încetarea imediată a focului în toate zonele de conflict din lume pentru a proteja comunităţile respective de pandemia COVID-19, transmit AFP şi DPA, scrie agerpres.

”Furia cu care virusul se propagă arată că războiul este o nebunie”, a subliniat Guterres într-o scurtă intervenţie de la sediul ONU.

El a subliniat că este esenţială crearea unor coridoare umanitare şi deschiderea de canale diplomatice.

Şeful ONU a adăugat că cele mai vulnerabile categorii ale populaţiei – femeile, copiii, persoanele cu dizabilităţi, cele marginalizate şi cele strămutate – sunt ”cele mai expuse riscului de a suferi pierderi devastatoare din cauza COVID-19”.

Un prim caz confirmat de COVID-19 a fost semnalat în Siria, iar altele în RD Congo şi Afganistan. Experţi şi diplomaţi au avertizat că noul coronavirus ar putea duce la un adevărat carnagiu în ţările unde există conflicte armate şi în statele cele mai sărace din lume.

”Să punem capăt flagelului războiului şi să luptăm cu o maladie care face ravagii în lumea noastră. Acest lucru începe cu încetarea luptelor, peste tot. Imediat”, a accentuat Antonio Guterres.

În întreaga lume, pandemia COVID-19 a cauzat până în prezent moartea a peste 15.000 de persoane, existând cel puţin 350.000 de cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

sursa: blacknews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *