Aproape 10.000 de români au consumat droguri prin injectare, în 2016

Aproape 10.000 de români au consumat, în 2016, droguri prin injectare, heroina fiind principalul drog injectat. Cele mai multe astfel de cazuri s-au înregistrat în Bucureşti, unde au fost înregistrate şi cele mai multe decese din cauza consumului de droguri.

Potrivit directorului Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Sorin Oprea, numărul persoanelor care îşi injectează droguri, la nivelul întregii ţări, ajungea la aproape 10.000 în 2016, cele mai des întâlnite cazuri fiind în Bucureşti. Oprea a precizat că cel mai consumat drog în acest fel este heroina.

De asemenea, în 2016 au fost înregistrate peste 3.000 de cazuri de urgenţe privind consumul de droguri, iar în Bucureşti au avut loc cele mai multe decese, în timp ce la nivel naţional, peste 4.000 de persoane au primit tratament pentru consumul de stupefiante.

Directorul ANA a mai spus că în România, canabisul rămâne în continuare cel mai consumat drog, în special de către persoanele din grupa de vârstă 15-34 de ani.

Referitor la canabis, Frédéric Denecker, specialist în cadrul Observatorului European de Droguri şi Toxicomanii, a confirmat că şi la nivelul Europei este cel mai consumat drog.

„Canabisul continuă să fie drogul ilicit cel mai frecvent consumat, peste 88 de milioane de adulţi consumă zilnic canabis. Este îngrijorător. Cererea de tratament a crescut de trei ori. Dacă acum 10 ani cererile de tratament erau în urma consumului de heroină, canabisul este responsabil pentru 45 la sută dintre cererile de tratament din Europa”, a spus Denecker.

El a adăugat că în ţările europene există o creştere a disponibilităţii cocainei, iar în ultimii ani puritatea acestui drog a avut cel mai mare nivel.

„Există semnale că acest drog este mai disponibil pe pieţele ilicite din Europa şi, deşi preţul rămâne stabil, puritatea cocainei creşte. Cantitatea confiscată a fost în creştere. Dacă vom compara confiscările din 2015 cu cele din 2016, vedem clar o creştere”, a explicat specialistul.

sursa: romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *