ASFALTAREA, GATA MAI DEVREME

Asfaltarea drumului care face legătura între Valea Lungă Română și Cliciova se apropie de final. Lucrările se vor finaliza înainte de termen, transmit reprezentanții CJ Timiș. Drumul Județean 609 are o lungime de 5 kilometri și este asfaltat în premieră. Deși constructorul avea timp pentru realizarea lucrării până în luna septembrie, reprezentanții Consiliului Județean Timiș spun că sunt aproape de a recepționa lucrarea. ”Acesta este doar primul drum pe care-l vom inaugura în acest an, fiind, de altfel, prima șosea care a intrat în lucru în 2019. Avem mai multe drumuri județene în lucru și în diferite stadii ale documentației, cu toate tipurile de finanțare posibile, prin PNDL, din bugetul propriu sau prin finanțări europene”, a spus Călin Dobra, președintele CJ Timiș. Lucrările sunt în valoare de peste 4.5 milioane lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *