ATMOSFERĂ MEDIEVALĂ LA “HAPPY DARO”

Tabăra Internațională de Ceramică “Happy Daro” este în plină desfășurare la Clubul Copiilor din Lugoj. Aproximativ 70 de participanți, elevi și profesori din mai multe județe din țară, dar și de peste hotare, din Serbia, Danemarca, Polonia și Ungaria au fost prinși din 22 iulie în tot felul de activități, menite să le dezvolte imaginația. Nu au lipsit atelierele de modelaj în lut, roata olarului, jocurile și concursurile inspirate din lumea medievală. Scopul final al activităților este construirea unui oraș în miniatură.

Simona Berghin,  director Clubul Copiilor Lugoj:

Chiar dacă suntem la ediția cu numărul XIII, anul acesta avem o temă medievală. Copiii vor lucra împreună o cetate, pentru că așa am avut inspirația anul acesta. Ne-am documentat în cadrul vizitelor la Muzeul de Istorie și încercăm să recostituim și să arătăm cum ar arăta cetatea Lugojului din Evul Mediu. Va fi expusă apoi? Noi dorim să o expunem. În primul rând va fi expusă miercuri la finalul taberei, la expoziție, iar ulterior vedem, în funcție și de cum ne reușește și de cum va arăta. Am vorbit și la Muzeu. Căsuțele lucrate de copii arată bine. Suntem în faza în care decorăm. Dacă va fi reușită și merită expusă, da

Cei mai mulți dintre elevii participanți nu sunt la prima experiență “Happy Daro”, ci au venit și în alte ediții, ceea ce spune foarte multe despre atmosfera creată în interiorul taberei și despre capacitatea organizatorilor de a atrage cât mai mulți tineri și de a-i determina să-și petreacă vacanța de vară într-un mod productiv. Au fost elevi din Lugoj, dar și din zone mai îndepărate ale țării și de peste hotare. I-a unit dorința de a sociliza, de a-și face noi prieteni și de a face cetatea construită să arate cât mai bine.

Mie îmi place această tabără că putem învăța lucruri noi și învățăm să facem cât mai multe, să pictăm și să creăm. Ai mai participat până acum sau e prima ediție la care participi? Aceasta este prima ediție, dar deja mă simt foarte entuziasmată și mă simt foarte bine aici cu copiii. Mie îmi place foarte mult aici, pentru că suntem în aer liber și putem să colaborăm împreună. Asta îmi place.

Ce înseamnă această tabără pentru tine? Pentru mine această tabără înseamnă totul, pentru că aici am putut să-mi fac prieteni, am putut învăța lucruri noi și chestia asta mie îmi place foarte mult, să socializez, să învăț lucruri noi. Pentru mine tabăra asta este totul. Tema cum ți se pare? Te reprezintă? Îmi place foarte mult tema, că are legătură cu lumea medievală. E foarte frumos. Îți place stilul acesta vechi? Da, mai ales ținutele lor, modul în care aveau făcute casele. Ai mai fost până acum? Nu, e primul an pentru mine, de aceea sunt foarte uimită de lucrurile de aici. Așadar ai învățat lucruri noi pe parcursul acestor zile. Da, și mă bucur foarte mult că am învățat aceste lucruri, pentru că nu am știut niciodată să fac așa ceva și sunt mulțumită. De unde ești? Din Victoria, județul Brașov.

Mă numesc Hubert și sunt din Polonia. Mie aceste activități îmi dezvoltă spiritul de aventură, dar în același timp reprezintă și o relaxare. Este pentru al treilea an când vin aici și de fiecare dată mi-a plăcut la fel de mult. Este un loc frumos, iar despre atmosferă să nu mai vorbesc.  Este superb

A XIII-a ediție a Taberei de Ceramică “Happy Daro” este organizată de Clubul Copiilor Lugoj, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Asociația Smart Kreativ și Primăria Municipiului Lugoj și se va încheia în 31 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *