AU URCAT PE 5

Voleibalistele de la CSM Lugoj s-au întors învingătoare de pe terenul CSU Belor Galați, și au revenit pe locul 5, în prima ligă națională. Lugojencele au început jocul de sâmbătă din poziția de mare favorită, pe terenul unei echipe care ocupă ultimul loc și care nu a reușit să adune niciun punct în această ediție de campionat. Fapt, care s-a concretizat și pe teren, CSM-ul încheind rapid meciul, în doar o oră, cu 3-0. Doar primul set a fost mai disputat și s-a încheiat oarecum echilibrat, scor 25 – 21. Cel de-al doilea a fost 25-12, iar ultimul s-a încheiat cu 25-17. În urma acestui rezultat, CSM a acumulat 14 puncte și a revenit pe locul 5, devansând-o pe Dinamo București, care a pierdut pe terenul liderului CSM București. În Divizia A2 la volei, echipa secundă a municipiului a pierdut cu 3-0 în deplasare la Pitești, jocul cu F.C Argeș, locul doi în clasament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *