AUTOSTRADA SUDULUI REVINE…

Proiectul Autostrăzii A6 – una dintre șoselele de mare viteză, care a fost ani de-a rândul subiect de promisiuni electorale pentru politicieni – a fost repus în discuție de actualul Guvern, fiind avansate chiar și termene de finalizare. Aceasta ar urma să aibă o lungime de 550 de kilometri și leagă Lugojul de Drobeta Turnu Severin – Calafat – Craiova – Alexandria – București, asigurând în același timp, legătura cu Serbia, Bulgaria (la podul de la Calafat) și implicit cu coridorul IV pan-european. Potrivit declarației premierului Viorica Dăncilă “autostrada A6 va avea finalizat studiul de fundamentare până la sfârșitul acestui an, când va demara și selecția competitivă pentru desemnarea constructorului ”. Se estimează că, lucrările la Autostrada Sudului vor începe în 2019 şi se vor încheia peste 5 ani, urmând ca banii să fie obținuți printr-un Parteneriat Public Privat. Principalele beneficii pentru bănățeni, prin realizarea acestui proiect, ar fi, dezvoltarea economică prin crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului în Defileul Dunării, Munţii Cernei și zonele balneare, dar și deschiderea unui mai mare tranzit comercial sau turistic spre frontierele țărilor vecine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *