AVANS VIZIBIL LA DEALUL LILIECILOR

Vești bune de pe șantierul lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva. Lucrarea complexă de la Dealul Liliecilor, prinde tot mai mult contur. După luni bune de eforturi, constructorii au ajuns la stadiul în care munca lor poate oferi o imagine asupra modului în care va arăta porțiunea de autostradă care a dat atâtea bătăi de cap, scrie tion.ro. Mai multe imagini realizate de DRDP Timişoara și postate pe pagina de facebook arată platforma pe care va fi așternut asfaltul. Se poate vedea dimensiunea mare a lucrării realizate, ceea ce a necesitat un efort considerabil din partea antreprenorului, atrăgând după sine o durată mai mare a lucrărilor. Conform estimărilor, acest lot de autostradă va fi finalizat în luna august sau septembrie. Cu excepția porțiunii de la Dealul Liliecilor, lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva a fost în cea mai mare parte finalizat, fiind așternut asfaltul, iar în unele zone fiind puse chiar și marcajele rutiere. Licitația de desemnarea constructorului pentru lotul 4 a avut loc în 2013, pentru suma de 419 milioane de lei. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în mai 2016. Lungimea tronsonului este de puțin peste 22 de kilometri și face legătura între nodul de la Ilia și cel de la Șoimuș, acolo unde începe autostrada Deva – Orăștie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *