Avertizare meteo de ultim moment! Cod portocaliu în Banat
Centrul Meteorologic Banat-Crişana a emis, în urmă cu puţin timp, o avertizare privind fenomene meteorologice periculoase cu efect imediat.
Zonele vizate sunt Lugoj, Nădrag, Găvojdia, V.V. Delamarina, Criciova, Ştiuca (judeţul Timiş) şi Caransebeş, Obreja, Constantin Daicoviciu, Păltiniş, Fârliug, Buchin, Sacu, Copăcele, Brebu, Zorlenţu Mare (Caraş-Severin).
Potrivit meteorologilor, vor fi frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp.
Totodată, sunt aşteptate vijelii şi grindină.
În cadrul ISU Timiş a fost activată grupa operativă pentru gestionarea eficientă a eventualelor situaţii de urgenţă produse de fenomenele meteorologice periculoase.