BANAT AGRALIM, DESCHIS DE PETRE DAEA

Târgul agricol Banat Agralim şi-a deschis, vineri, porţile în campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. Inaugurarea a făcut-o însuşi ministrul Agriculturii, Petre Daea. Acesta s-a plimbat printre expozanţi şi comercianţi şi nu s-a dat în lături să deguste din produsele agricole bănăţene.

Ne pregătim pentru tăierea panglicii inaugurale Expo Banat 2018 Declar cea de-a 16-a ediție a Expo Banat Agralim deschisă ! Felicitări tuturor expozanților ! Să fie într-un ceas bun !

Petre Daea, ministrul agriculturii (PSD):

Cu aceste ocazii fermierii pot să schimbe idei, opinii, dar cel mai important este că schimbă rezultatele muncii lor. Pentru că fiecare exponat de aici are în spate o muncă excepțională, are un program de promovare a lui, fiecare exponat de aici este un îndemn la mai bine în agricultura țării.

Absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, ministrul agriculturii le-a mulțumit fermierilor timişeni pentru munca depusă. Le-a promis că subvenţiile nu vor mai întârzia, iar cei care au pierdut culturi din cauza calamităţilor naturale vor primi despăgubiri.

Expo BANAT AGRALIM s-a încheiat duminică, iar timp de trei zile peste 150 de expozanți din țară și străinătate și-au prezentat publicului produsele și serviciile din domeniul agro-alimentar, creșterea animalelor, producerea și distribuția de mașini și utilaje agricole și horticole, alimentație publică, măsurători terestre și cadastru și altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *