BRĂNIȘTENII, LA CEAS DE SĂRBĂRTOARE

Colegiul Tehnic Valeriu Braniște din Lugoj a marcat astăzi trei evenimente. De departe, cel mai important dintre ele a fost împlinirea a 70 de ani de activitate. Al doilea eveniment pe care l-au sărbătorit astăzi brăniștenii a fost centenarul Marii Uniri de la 1918, dar și ziua metodică a inginerilor și maeștrilor instructori din Lugoj și zona Lugoj. Astfel că activitățile desfășurate, care au fost unele diverse,   s-au dorit a deveni modele de bună practică pentru musafiri. Au fost prezenți foști directori și profesori ai instutuției, dar și reprezentanți ai altor școli și licee din oraș, care și-au dorit să fie alături de elevii și profesorii colegiului lugojean la ceas de sărbătoare.

Cosmin Gheorghe, director Colegiul Tehnic Valeriu Braniște:

  Vrem să arătăm tuturor că învățământul profesional și tehnic din Lugoj în general și cel de la Braniște în special, poate fi demn de urmat. Vrem să arătăm că învățământul profesional și tehnic reprezintă o oportunitate, o șansă la care trebuie să reflecteze foarte bine atât părinții, cât și elevii de clasa a VIII-a.  Ceea ce este foarte important de reținut este că în economia unei țări nu poate să se bazeze exclusiv pe gulere albe, ci și pe gulere albastre, adică pe oameni care știu, pot și vor să muncească. Activitățile pe care le-am organizat astăzi reflectă specificul școlii noastre. Lozinca sub care noi ne desfășurăm activitatea este “da, și noi putem”.

 În ultima perioadă colegiul lugojean se mândrește cu o serie de rezultate foarte bune la concursurile județene și naționale.

Cosmin Gheorghe, director Colegiul Tehnic Valeriu Braniște:

Avem elev la clasa de textile care va reprezenta județul Timiș la faza pe țară a concursului, elev de la clasa de ospătar care va reprezenta județul Timiș la faza națională a concursului, elev de la clasa de turism care va reprezenta județul Timiș tot la olimpiada națională. Avem matematică, cu reprezentare la nivel de județ, ne pregătim pentru rezultate la chimie și să nu uităm de concursul “Lider European”, pentru care am primit mențiune la faza națională. Avem rezultate care ne scot în evidență nu numai pe plan local, ci chiar la nivel național.

 În cea ce privește planurile pentru viitor, conducerea Colegiului Tehnic Valeriu Braniște își propune să își păstreze deschiderea față de proiectele europene și să arate că este o școală care acceptă inovația. De asemenea, se dorește implementarea în școală a unor modele de bună practică din Europa care pot îmbunătăți rezultatele școlare și care îi determină pe elevi să devină mai competitivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *