Călin Dobra, președintele CJ Timiș, către primării: Suplimentați spațiul aferent teraselor!

De la 1 iunie se redeschid terasele! Însă în continuare sunt impuse o serie de restricții.

Cea mai importantă dintre restricții este păstrarea distanței între mese. În aceste condiții, comercianții din HORECA, domeniu serios afectat de pandemie, necesită sprijin suplimentar, pentru a compensa o evidentă limitare a activității.

Incaltaminte Pantofi Dama Sandale Papuci de VaraÎn această direcție, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a lansat un apel public către primăriile din județ, de a suplimenta spațiul aferent teraselor.

Apelul a fost făcut în contextul programului OcroTim, conceput de președintele CJ Timiș, inițiativă ce are ca obiectiv principal relansarea socio-economică a județului, prin implementarea de măsuri rapide în opt domenii de activitate.

Locurile, mult mai puține, vor fi mereu ocupate, reangajarea întregului personal nu va fi posibilă, iar afacerile se vor lupta în continuare pentru supraviețuire. Automat, asta înseamnă și taxe mai mici la buget. Fac un apel public către toate primăriile din Timiș să ofere o mână de ajutor agenților economici. Suntem obligați să facem tot ce ne stă în putință pentru ca lucrurile să revină la normal”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Concret, acesta consideră că se impune ca primăriile să suplimenteze spațiul aferent teraselor, astfel încât numărul locurilor disponibile să nu fie afectat.

În Timișoara, de exemplu, avem norocul că dispunem de piețe largi, care permit extinderea teraselor, fără a-i afecta pe ceilalți cetățeni, dar și primăriile celorlalte orașe din județ trebuie să arate solidaritate în asemenea situații speciale”, a adăugat Călin Dobra.

Președintele CJ Timiș și-a încheiat apelul public subliniind faptul că autoritățile locale trebuie să se adapteze și să reacționeze rapid.



 

sursadevest.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *