CASE FAMILIALE PENTRU COPII, LA GĂVOJDIA

Consiliul Județean Timiş va construi două case de tip familial în localitatea timișeană Găvojdia. În comună va fi înființat și un centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Contractul de proiectare și execuție a fost deja semnat cu firma desemnată prin licitație publică. Durata de proiectare este de 3 luni, iar execuția lucrării trebuie să dureze cel mult 18 luni. Banii necesari, 2.5 milioane lei, provin din fonduri europene, cu asigurarea cofinanțării de către Consiliul Județean. 120.000 de lei sunt destinați proiectării, iar execuția lucrării se ridică la peste 2.3 milioane lei. Se vor construi două case de tip familial, cu o capacitate de 16 beneficiari fiecare. Casele vor fi identice și vor fi amplasate izolat una față de cealaltă.  Centrul de zi va deservi cei 32 de ocupanți ai caselor de tip familial și alți 10 membri ai comunității, fiind amenajat într-o clădire existentă. În momentul în care copiii vor fi mutați în casele de tip familial, Centrul de Plasament din Gavojdia va fi închis.

csae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *