Castelul Huniade ar putea fi deschis, cel puțin parțial, pentru turiști, din 2021

În curând bate gongul anului 2021, an în care Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Castelul Huniade, care adăpostește Muzeul Național al Banatului, este închis, în renovare de ani buni… Sunt șanse să-și deschidă porțile pentru ca turiștii care vin în Capitala Europeană a Culturii să poată vizita măcar o parte din castel.

Castelul din centrul Timișoarei a fost, ani la rând, supus unor renovări, lucrări contestate prin procese, expertize și alte „încâlceli” birocratice și juridice, care au făcut ca acest monument istoric să rămână ferecat ani buni, iar turiștii să-l vadă doar pe dinafară…

„S-au finalizat lucrările și remedierile la aripa de nord-vest. S-a demarat procedura privind recepția acelor lucrări. Sperăm ca în perioada următoare, toți cei care sunt în comisie, dacă lucrurile sunt în regulă, să semneze procesul verbal privind recepția lucrărilor, astfel încât să putem demara un alt proiect pe întreg castelul și apoi să punem castelul în valoare. Aripa de nord-vest a fost consolidată, acum trebuie modernizat în interior. Am avut discuții la Ministerul Culturii, pentru că există un fond de finanțare de la Institutul Național de Patrimoniu și avem șanse să obținem finanțare din bugetul de stat, ținând cont că este vorba și de proiectul Timișoara 2021. În momentul când finalizăm recepția, discutăm de noua documentație și atunci vom ști o valoare estimată pentru reabilitarea întregului castel. Dacă putem, în 2021, deschidem întreg castelul, dacă nu, eu merg și pe ideea de a fi deschis parțial, pentru a fi pus în valoare”, a declarat, pentru Tion, Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

La Castelul Huniade s-a realizat o expertiză tehnică pentru aripa de nord-vest a clădirii aflată în reabilitare de peste 10 ani, cu procese, infiltrații de apă și multe probleme la activ. Fără recepție nu se pot accesa fonduri europene sau guvernamentale pentru continuare lucrărilor la castel.

Lucrările de consolidare la aripa de nord-vest de la Castelul Huniade au fost reluate în septembrie 2016, după o pauză de aproximativ jumătate de an. În 2006, Muzeul Banatului a intrat în reparații, pe un proiect finanțat din banii CJ Timiș, în total aproximativ 12 milioane de lei. Șantierul de la Castelul Huniade a fost cu probleme de-a lungul celor 10 ani de când s-a tot lucrat. În zidurile clădirii au început să apară fisuri, lucrările au fost întrerupte, reluate, au existat procese între beneficiar și constructor. În iunie 2016, în Sala Cavalerilor a plouat ca afară…

sursa.tion.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *