CE INCLUDEM ÎN MENIUL DE POST

Românii sunt un popor credincios ce respectă perioada de post şi restricţiile alimentare aduse de acesta.Odată cu începerea postului, majoritatea încep să caute pe rafturile magazinelor, dar şi în propria cămară opţiuni cât mai diversificate de alimentaţie. Fie că aleg zacuscă, conserve pregătite din timp pentru sezonul rece, legume şi fructe din belşug, fie că apelează la preparate din soia, cert e că nimeni nu este luat pe nepregătite.
Vinerea şi miercurea ţin post. Nu chiar de fiecare dată. De mâncat fără carne. Legume, zacuscă şi cam asta
Pentru multe persoane în vârstă, postul nu se mai respectă cu stricteţe  deoarece tratamentele prescrise de medici le cer o alimentaţie bogată, însă oamenii spun că postul pleacă în primul rând de la gânduri şi fapte bune.
Nu prea ţin şi mai ales oamenii mai bătrâni ca noi, cu medicamentele, nu prea mai ţinem post. Fiecare cum crede. Mama, când a fost ea săraca, când a mai trăit, a zis, măi copii, noi am fost patru fraţi, nu este păcat ce bagi în gură, ce scoţi din gură. Religia este în sufletul omului. Nu este de paradă. Dacă ţin post, ţin pentru mine, pentru sufletul meu. Nu că mă duc undeva şi nu-mi trebuie cutare şi cutare că eu ţin post. Aia nu mai este post
Astăzi, mai mult ca oricând, credincioşii care ţin post au o gamă largă de mâncăruri din care pot alege. Pot cumpăra produse de post de la raioanele speciale din supermarketuri, brutării şi patiserii, dar şi preparate strict vegetariene la magazine cu produse naturale şi bio. Practic, în ziua de astăzi orice se poate prepara fără carne, lapte şi ouă, chiar şi pateul, salamul, brânzeturile sau maioneza.
Am mezeluri vegetale. Cremvuşti, cârnaţi, cabanoşi, parizer, maioneză, iaurt, salamuri, salam uscat, salam afumat, salam dietetic fără sare, brânzeturi cu sare şi fără sare şi produse din soia semipreparate. Încep să vină oameni să mă întrebe de produse de post. Sper să fie la fel tot postul, să vină
Dacă ţinem post, medicii recomandă în aceste 40 de zile să avem o alimenţatie echilibrată pe cât posibil. Să consumăm fructe şi legume proaspete, dar şi seminte bogate în nutrienţi pentru a compensa alimentele pe care le excludem temporar din alimentaţie.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *