Cea mai tare veste a momentului!

Vaccinul a fost folosit încă din luna iunie de către armata chineză după ce a fost descoperit un anticorp monoclonal neutralizant foarte eficient. În prezent acesta se află încă în stadiul de testare, mai exact în faza a treia, când specialiștii chinezi vor să vadă securitatea și eficiența acestuia.

Oficiul de Proprietate Intelectuală a Republicii Populare Chineze (SIPO) a aprobat primul patent al unui vaccin candidat împotriva Rochii-de-Zi-si-de-Seara-Magazin-By-YouCOVID-19 – aflat în faza III de testare – care ar putea fi „produs în masă într-o perioadă scurtă de timp”, informează luni presa locală citată de EFE, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: [VIDEO] Clădirea Prefecturii din Reşiţa – în flăcări!

Vaccinul, dezvoltat de Institutul de Ştiinţă Militar şi de compania biofarmaceutică chineză CanSino Biologics, a început să fie utilizat la sfârşitul lunii iunie de armata chineză după ce o echipă condusă de cercetătorul chinez Chen Wei a descoperit un anticorp monoclonal neutralizant foarte eficient.

Rezultatele celei de-a doua faze de teste clinice ale vaccinului au demonstrat că este sigur şi că induce un răspuns imun împotriva coronavirusului, potrivit unei cercetări publicate la sfârşitul lunii iulie de revista The Lancet.

Este testată securitatea și eficiența vaccinului

Potrivit patentului SIPO, vaccinul a dovedit „un răspuns bun asupra şoarecilor şi rozătoarelor şi poate determina corpul să producă un puternic răspuns imunitar umoral şi celular în scurt timp”, notează ziarul cantonez Southern Metropolis.

Patentul asigură că acest vaccin poate fi „produs în masă într-o perioadă scurtă de timp” şi că este „rapid şi uşor de preparat”.

Securitatea şi eficienţa sa trebuie confirmate în faza a III-a, care se desfăşoară în străinătate.


 
Cercetarea publicată în iulie de revista The Lancet relevă că s-au efectuat teste asupra a peste 500 de persoane, în continuarea primelor teste realizate la sfârşitul lunii mai, care au fost de asemenea pozitive.

Este însă nevoie de alte teste pe oameni în cea de-a III-a fază, pentru a confirma dacă vaccinul candidat protejează eficient împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.

 

sursa: capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *