Cel mai nou cartier al Lugojului îngropat în bălării:”Te mănâncă șerpii și câinii”

Cel mai nou cartier al Lugojului arată dezolant. Asta chiar dacă primele terenuri pentru construcția de locuințe au fost repartizate încă din 2011.

„Am reuşit să dezmembrăm şi vom scoate la licitaţie 74 de terenuri, cu suprafeţe de 400-470 metri pătraţi. La licitaţie pot participa toţi lugojenii care doresc să îşi construiască o casă. De asemenea, vom oferi gratuit nouă terenuri, dintre care opt terenuri cu o suprafaţă de 300 mp şi un teren de 248 mp. Acestea sunt destinate tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani”, a declarat într-o conferință de presă, din luna iunie, 2011, primarul Francisc Boldea.

CITEȘTE ȘI: Alertă în vestul ţării! Nouă localități, aproape de carantină

Primăria se obliga, la aceea dată, ca să introducă utilităţile, respectiv apă şi canalizare, alimentarea cu energie electrică, gaze naturale, servicii de telefonie şi transport public, urmând ca valoarea concesiunii să crească cu anumite procente după introducerea fiecărui serviciu.



Deși, au trecut mai bine de nouă ani, administrația Boldea nu a reușit să pună la punct infrastructura cartierului. În prezent, în zona respectivă sunt finalizate deja câteva zeci de case.

„E groaznic. În afară de strada asta nu au făcut nimic. Sunt cei care mi-am terminat casa. Uitați-vă cum arată toată zona. Drumurile neasfaltate, la canalizare nu avem acces, iarba e peste noi. Aici te mănâncă șerpii și câinii vagabonzi. Nu ai curajul să mergi pe jos prin cartier. Dacă vrei să ajungi în oraș, doar cu mașina poți. E o bătaie de joc, ne mâncăm nervii și viața aici. Dacă știam că în zece ani Primăria nu va fi în stare să pună la punct acest cartier, nu mă mutam niciodată aici”, a declarat unul dintre proprietarii de locuințe din Militari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *