Cel mai spectaculos drum din România se redeschide mai devreme

Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu au anunţat, vineri, că angajaţii pun la punct ultimele detalii, în aşa fel încât Transalpina să fie deschisă circulaţiei rutiere mai devreme faţă de estimarea iniţială. Traficul rutier ar putea fi reluat de săptămâna viitoare.

Circulaţia rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, ar putea fi redeschisă săptămâna viitoare. Zăpada a fost îndepărtată de pe şosea de echipele Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, urmând ca o comisie de analiză să stabilească, miercuri, reluarea traficului pe cel mai spectaculos drum din România. Iniţial, drumarii au estimat că drumul va fi deschis în luna iunie.

”Sunt toate premisele să se deschidă săptămâna viitoare, pentru că săptămâna aceasta directorul regional, domnul Alin Golumbeanu, a dispus să efectuăm toate măsurile să punem drumul în siguranţă până la sfârşitul săptămânii. Am degajat zăpada de pe carosabil, verificăm încă o dată semnalizarea şi vedem dacă mai e nevoie să propunem de urgenţă să se efectueze şi marcajul cu vopsea galbenă în regim de şantier. Actualul marcaj se cunoaşte bine şi se poate circula, urmând ca noi să mai finalizăm câteva indicatoare de circulaţie, să le înlocuim pe cele care, în zona Lotrului, au mai fost distruse de vântul foarte puternic. Săptămâna viitoare se întâlneşte comisia, nu hotărăşte o singură persoană, este o comisie de specialitate din care fac parte atât ingineri de drumuri, de trafic rutier, specialişti în siguranţa rutieră, poliţiştii”, a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.

Potrivit acestuia, circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 67C va fi reluată doar în timpul zilei. De asemenea, se menţine şi restricţia de 30 de kilometri la oră, precum şi cea prin care se interzice accesul pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

 sursa: mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *