Citricele şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în februarie

Citricele şi fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în februarie 2018 faţă de ianuarie, în timp ce, la categoria mărfuri nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri au fost consemnate în cazul gazelor, relevă datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit statisticii, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în a doua lună a acestui an cu 5,98%, în comparaţie cu luna anterioară, iar preţul la fructe proaspete a crescut cu 3,54%.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri au fost consemnate la ouă (-4,07%), zahăr (-0,57%) şi telemeaua de oaie (-0,17%).

Pe segmentul mărfurilor nealimentare, preţul la gaze a urcat cu 1,83% în februarie 2018, faţă de ianuarie 2018, în timp ce la maşini de spălat s-a majorat cu 0,48%.

În sectorul de servicii, creşteri mai semnificative au fost consemnate, în februarie 2018, în cazul serviciilor de igienă şi cosmetică, cu 0,72%, plata cazării în unităţi hoteliere (0,61%) şi serviciilor de îngrijire medicală (0,60%).

Potrivit datelor INS, preţurile au urcat cu 0,30%, în februarie 2018 faţă de luna precedentă, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 0,61%, cele nealimentare cu 0,13%, iar serviciile cu 0,18%.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *