Connect with us

Hi, what are you looking for?

Stiri

Clubul Rotary Lugoj a donat 20 de tablete elevilor lugojeni

Un nou an școlar se așterne în fața elevilor și profesorilor lugojeni, aducând totodată mai multe provocări decât până acum. În ceea ce privește desfășurarea actului didactic, Lugojul se află în scenariul galben, ceea ce înseamnă că în instituțiile de învățământ din municipiu vor avea loc alternativ atât cursuri față în față, cât și online. Din păcate, însă, nu toți copiii au acces la dispozitive inteligente sau internet, motiv pentru care, în contextul actual, riscul de abandon școlar crește.

starshiners.ro Clubul Rotary Lugoj, prezidat anul acesta de către Mihaela Nagy, este recunoscut pentru implicarea în comunitate, sprijinind și de această dată educația. De 13 ani încoace, la fiecare început de an școlar, membrii clubului derulează proiectul ”Ghiozdanul”, care, din cauza condițiilor speciale impuse de pandemia de coronavirus, s-a transformat anul acesta în proiectul ”Tableta”.

Cu participarea generoasă a rotarianului Marius Gaidoș și a implicării celorlați membri ai clubului, care s-au ocupat atât de partea organizatorică, respectiv discuțiile cu directorii unităților de învățământ, dar și de gestionarea fondurilor necesare achiziționării tabletelor, contribuind cu fonduri proprii, pe lângă cele puse la dispoziție de Clubul Rotary, luni, 14 septembrie, 20 de tablete au fost donate către Școala Gimnazială Nr. 3 și Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu” din Lugoj.

Reprezentanții celor două instituții de învățământ, dar și elevii, au întâmpinat cu emoție și bucurie gestul membrilor Clubului Rotary. În această perioadă, un dispozitiv electronic cu acces la internet poate face diferența, oferind micuților șanse egale în ceea ce privește studiul.

Mobilier casa si gradinasursa: redesteptarea.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa va placă

Stiri

De luni, deplasările în intervalul orar 23-05 vor fi interzise. Raed Arafat a vorbit despre modelul de declarație pe propria răspundere. Poate fi și...

Stiri

Începând de luni, municipiul Timișoara intră în carantină timp de 14 zile alături de comunele periurbane Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc și Dumbrăvița. Instituirea carantinei...

Diverse

La nivelul Uniunii Europene, purtarea căștii de protecție pentru bicicliști este obligatorie prin lege în 12 state, în timp ce în România este doar...

Stiri

În acest an se va face trecerea la ora de vară 2021, poate pentru ultima dată. Este momentul în care ceasurile trebuie date înainte...