Concurs de alergare pe scările UBC şi pe acoperişul mall-lui la Timişoara

Timişorenii sunt provocaţi să alerge pe acoperişul unui mall din oraş şi să se întreacă pe scările centrului commercial.

Team Up & Run este primul eveniment organizat în acest an de Alergotura prin care timişorenii sunt invitaţi sâmbătă, 24 ianuarie, să participe în echipă la trei probe: exerciții fizice monitorizate de antrenor, alergare și urcare scări.

Sunt așteptate la start aproape 180 de persoane, care vor forma echipe de câte trei membri. Sunt colegi de serviciu, familii, prieteni, pasionați de sport care fac echipă cu cineva pentru prima dată.

Team Up & Run îi duce pe participanți în sala de fitness a centrului World Class din Iulius Mall. Prima probă este monitorizată de antrenori care validează finalizarea și le dau voie echipelor să meargă mai departe. Urmează o alergare pe acoperișul Iulius Mall și prin noua parcare supraetajată, apoi se ajunge la proba de foc: urcarea scărilor din interiorul United Business Center 2, clădire de birouri cu 12 etaje.

Pentru ca spectacolul să fie complet, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va avea în concurs şapte echipe ce vor purta echipament de intervenţie. Vor participa Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara, Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara, Detașamentul de Pompieri Lugoj, Stația de Pompieri Buziaș, Stația de Pompieri Deta, Stația de Pompieri Făget și Stația de Pompieri Sânnicolau Mare.

“Cea de-a doua ediție va fi spectaculoasă! Probele sunt foarte interesante pentru echipe. Prezența echipelor de pompieri va fi o noutate pentru public și încurajatoare pentru ceilalți participanți”, spune Valentin Muresan, coordonatorul evenimentului.

 

SURSA: http://radiotimisoara.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *