CRITERII NOI PENTRU REPARTIZARE ANL

Consilierii locali lugojeni au aprobat în ultima ședință ordinară un nou set de criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate pe baza cărora se vor acorda apartamentele ANL nou construite celor aflați în căutarea unei locuințe. Astfel, titularul cererii de repartizare trebuie să aibe vârsta de cel mult 35 de ani, să nu dețină sau să nu fi deținut o altă locuință în proprietatea sau să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie din fondul de stat al municipiului Lugoj sau a unității în care și desfășoară activitatea. Perioada până la care va fi putea fi repartizată o locuință s-a mărit la 36 de luni. Cele mai multe puncte – 10 – le vor primi cei care locuiesc cu chirie într-un fond locativ privat, suprafața locativă închiriată este mai mică de 8 mp, sunt căsătoriți și au copii. Pentru patru copii se primesc încă 5 puncte, iar dacă sunt mai mulți se mai adaugă câte un punct pentru fiecare copil peste 4. La punctajul pentru dosar se ia în considerare și vechimea cererii, starea de sănătate actuală a solicitantului, nivelul de studii și pregătirea profesională, situația socială sau locativă, precum și venitul mediu brut lunar pe membru de familie. Până la finele anului trecut aproximativ 600 de cereri au fost depuse la primăria Lugoj pentru o locuință. Administrația locală a început deja o actualizare a listelor pentru accesarea unuia dintre apartamentele cu 2 camere, care urmează a fi date în folosință în noul bloc ANL ce se construiește la Lugoj pe str. Țesătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *