CUM SCHIMBI MEDICUL DE FAMILIE

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș le dă sfaturi pacienților despre cum ar putea să-și schimbe medicul de familie, în condițiile în care au dreptul să o facă. Asiguratul poate face acest lucru după expirarea a cel puţin șase luni de zile de la data înscrierii pe lista medicului de la care dorește să plece. Pentru acest lucru va adresa o cerere medicului de familie la care doreste să se înscrie, precizând numele medicului de la care pleacă. Medicul de familie primitor are obligaţia să anunţe în scris, în maxim 15 zile lucrătoare, medicul de la care a plecat asiguratul, precum şi Casa de Asigurări de Sănătate, a informat CJAS Timiș. De asemenea, reprezentanții instituției precizează că medicul de familie de la care pleacă asiguratul are obligaţia să transfere fişa medicală a pacientului, medicului primitor, în termen de 15 zile lucrătoare. Înscrierea la un alt medic de familie se poate face mai devreme de cele șase luni sunt când: a survenit decesul medicului pe lista căruia este înscris asiguratul; cînd medicul de familie nu mai este în relație contractuală cu CAS, a fost preluat praxisul medicului de familie pe lista căruia era înscris sau asiguratul a schimbat domiciliul. În acest moment, în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș sunt 415 medici de familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *