CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza anul acesta la Lugoj două cursuri de formare profesională pentru șomeri, unul pentru calificarea ca agent de securitate și încă un curs pentru îngrijitor bătrâni la domiciliu. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul Agenției pentru a fi luate în evidență și informate cu privire la perioada în care vor începe cursurile. Acestea se pot înscrie în zilele de luni, marți și miercuri, până la ora 14, cu cartea de identitate. Persoana de contact este Nastasia Drăgan, inspector de specialitate. În municipiul Lugoj, în cadrul Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă figurează în prezent un număr de 10 locuri vacante pentru muncitori necalificați, în domeniul confecții.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *