DATE OFICIALE:În România, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 321 noi cazuri de îmbolnăvire COVID-19

Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate.

Deasemenea, 1.555 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 23.06.2020 (10:00) – 24.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, se arată în Informarea de presă de astăzi, 24 iunie 2020, ora:13,00 a GCS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *