DEBUT ÎN CAMPIONATUL EST-EUROPEAN

Clubul Moto Extrem, din Lugoj va debuta la Campionatul Est-European. Competiția se va desfășura sâmbătă și duminică în Republica Moldova, la Chișinău, unde va avea loc prima etapă. Clubul lugojean va fi reprezentat de Liviu Jigmond junior (în vârstă de 9 ani), care va alerga la categoria 65 cc. Alții trei piloți de la Moto Extrem vor concura sâmbătă în Ungaria, pe circuitul de la Kaposvar, unde este programată etapa a II-a a Campionatului Național pentru copii. Clubul de pe Timiș va fi reprezentat de Mark Luca Ioviță (în vârstă de 8 ani) și Mark Szoke-Eross (în vârstă de 9 ani), la 50 cc și de Chivu David-Ilie (în vârstă de 10 ani) la 85 cc. Tot în Ungaria, Mark Luca Ioviță a reușit să urce pe podiumul Cupei Internaționale a circuitului de Pannonhalma, ce a avut loc în 31 martie. Micul sportiv s-a clasat pe locul trei la clasa 50 cc, după cele două manșe de concurs. În țara vecină a concurat și Liviu Jigmond jr. la clasa 65 cc. Pilotul a făcut o primă manșă bună, dar în manșa a doua, la o aglomerare pe viraj a fost acroșat de un alt pilot, de la clasa 85 cc și a suferit o accidentare, organizatorii trimițându-l la spitalul din Gyor pentru investigații, dar din fericire nu a fost nimic grav. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *