DESCHIDERE DE OLIMPIADĂ NAȚIONALĂ

Eveniment de mare clasă, desfășurat ieri după amiaza în în sala Aula Magna din cadrul Universității Europene Drăgan, când a avut loc deschiderea festivă a fazei naționale a Olimpiadei de Industrie Textilă și Pielărie. Gazda acestui eveniment care nu s-a mai organizat în Lugoj de aproximativ 40 de ani este Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște”. Evenimentul a fost unul cu stil, după cum a subliniat și directorul instituției lugojene de învățământ, stil care s-a reflectat atât în modul de primire a oaspeților cât la întreaga festivitate în sine.

Cosmin Gheorghe- director Liceul Tehnologic Valeriu Braniște din Lugoj

Trăim cu stil, în condițiile în care avem elevi care se pregătesc în domeniul industriei textile și pielărie, noi am considerat astăzi că suntem la un nivel de a trăi cu stil și cred că emenimentul în sine a fost unul cu stil. Cum a decurs pregătirea acestui eveniment pentru ca totul să iasă cum trebuie? A presupus mult efort, dar cred că nu mai contează efortul, contează rezultatul, contează feed-backul pe care l-am primit din partea celor prezenți, contează faptul că noi suntem mulțumiți de ceea ce am realizat și contează faptul că acesta este doar începutul.

Oapeții au fost întâmpinați cu pâine și sare, așa cum spune tradiția, de elevi îmbrăcați în costume populare. Nu au lipsit programe artistice susținute de elevii liceului lugojean, poezii în grai bănățean, dar și cântece populare. Printre invitații de onoare s-au numărat consulul onorific al Spaniei la Timișoara, Jose Miguel Vinals, dar și inspectorul școlar general al Județului Timiș, Aura Danielescu.  

Aura Danielescu- inspector școlar general ISJ Timiș

Este un eveniment extrem de important pentru toți, pentru bănățeni, pentru Timiș, pentru Lugoj sigur. Este un eveniment pe care l-am așteptat cu toții. Le spuneam colegilor mei că mă așteptam la o asemenea amploare, m-am așteptat ca dumnealor să se ridice la nivelul la care s-au ridicat. Este atât de bine să venim de fiecare dată la Lugoj și la Liceul Braniște, încât nu pot să spun decât că sunt convinsă că atât invitații cât și candidații, dar și însoțitorii lor din 23-24 de județe care au spre Lugoj astăzi vor pleca acasă extrem de încântați, extrem de mulțumiți și iniferent de rezultatul competiției, vor avea ceva de învățat de la Lugoj și în special de la Braniște.

Festivitatea a fost prezentată de profesoara de limba română, Oana Iordache.

prof. Oana Iordache- Liceul Tehnologic Valeriu Braniște Lugoj

 Ne bucurăm să fim gazda acestui eveniment de mare amploare, und esunt participanți din toată România. Mulțumim invitaților care astăzi au fost prezenți și au transmis mesaje motivaționale, pline de învățătură și sper ca pe parcursul celor patru zile cât Lugojul va găzdui acest eveniment, vom reuși să rămânem în istoria acestor evenimente de mare amploare, căci evenimentul cu siguranță își va pune amprenta asupra Lugojului și nu în ultimul rând asupra Liceului Tehnologic Valeriu Braniște.

Marti si joi se desfășoara concursul propriu- zis, la Liceul Tehnologic Valeriu Braniște. Astăzi a avut loc proba teoretică, iar joi cea practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *