DEZINSECȚIE CU AVIONUL ÎN WEEKEND LA LUGOJ

Reprezentanții Primăriei Lugoj au anunțat că în acest final de săptămână, dacă vremea o va permite se va face dezinsecția cu avionul. Pentru această activitate primăria va plăti 50.000 de lei cu tot cu TVA, suprafața ce va fi acoperită fiind de  2000 de hectare.

Francisc Boldea, primarul municipiului  Lugoj (PSD):

Doresc să anunț populația Municipiului Lugoj că vineri în data de 18 și sâmbătă în data de 19, dacă vremea o va permite seara de la ora 18 va avea loc dezinsecția din aer, cu un avion ce aparține de Consiliul Județean și este închiriat unei firme prin care se poate organiza această acțiune. Pentru acest lucru este necesar ca suprafața pe care o dezinfectăm să fie de 2000 ha. Singura firmă pe care am găsit-o și face această dezinsecție cu 25 de lei / ha este aceasta.  Ca atare vor fi 50. 000 de lei cu tot cu TVA, față de alte firme care procedează în mod identic și au prețul dublu, 55 lei/ ha.

În avionul ce va survola orașul va fi și un reprezentant al Primăriei care se va asigura că se respectă concentrația necesară pentru ca acțiunea de dezinsecție să fie eficientă. Anul trecut concentrația a fost mai mare, iar rezultatul a fost mai bun decât în alți ani.

Francisc Boldea, primarul municipiului  Lugoj (PSD):

Sunt necesare 4000 l de apă, deci șase ture de avion. Anunțăm pe cei care au albine, care se ocupă cu stupăritul cu o zi înainte să le închidă. Mai important este că deși rezervorul la avion este de 1000 l, vom pune 700 l și de aceea vom face șase ture, ca să nu fie pierdere de apă și sperăm noi ca acțiunea să fie de succes.

Firma câștigătoare pentru dezinsecția orașului a fost desemnată pe SEAP și este din Recaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *