DRUM NOU ÎNTRE HITIAȘ ȘI BACOVA

Șoferii care circulă între localitățile timișene Hitiaș și Bacova au parte, de acum, de un drum modernizat. Lucrările au fost finalizate, astfel că șoseaua este mai largă, oferind asfalt fără gropi sau denivelări, care permite șoferilor să circule fără griji. Valoarea lucrărilor a fost de peste 8 milioane de lei și au fost modernizați 8,4 kilometri de drum. Banii au fost cheltuiți din bugetul Consiliului Județean Timiș, care a pregătit deja actele necesare pentru a deconta această sumă prin POR – Programul Operațional Regional.

Călin Dobra, președinte CJ Timiș (PSD):

Suntem la un nou drum județean, un drum pe care l-am preluat de la nivelul de drum comunal și care pentru prima oară astăzi va fi inaugurat, va vedea asflatul. Este un drum de 8,5 km și cu o valoare a proiectului 8,5 milioane lei cu TVA. Este un drum important pentru că leagă comuna Racovița, localitatea Hitiaș de drumul județean Timișoara-Buziaș, prin Bacova. E un drum care scurtează și accesul spre autostradă

De asemenea, odată cu modernizarea drumului județean, au fost făcute și căi de acces pentru agricultorii care au terenuri în zonă. Proiectul de investiții a cuprins mai multe categorii de lucrări, printre care: reprofilarea șanțurilor de pământ existente și asigurarea continuității acestora prin intermediul podețelor existente și proiectate, montarea de parapeți de protecție, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și a acceselor la proprietăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *