DRUMUL CRUCII, DIN NOU PE STRĂZILE LUGOJULUI

“Drumul Crucii”, dramatizarea ultimelor zile din viața lui Iisus Hristos, a strâns, în prima zi a Săptămânii Mari, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj,  zeci de cetățeni de toate vârstele și confesiunile. Evenimentul stradal în care actorul Daniel Leș joacă rolul principal, a expus în fața celor prezenți patimile prin care a trecut Mântuitorul, respectând întâmplările relatate în Biblie.

Ionel Tuțac:

 Vrem să vă mulțumim tuturor celor care sunteți alături de noi, indiferent de vârstă, de confesiunea religioasă sau de etnie și dorim tare mult ca evenimentul acesta să sensibilizeze încă o data inima fiecărui lugojean în așteptarea sărbătorilor care urmează.

Actorii au pornit spectacolul prin centrul orașului de la momentul când Iisus este condamnat la moarte și i se dă crucea, alaiul mergând pe traseul str. Bucegi, parcul George Enescu, Podul de Beton, Universitatea Europeană Drăgan, Primărie și Podul de Fier. Pe întreg traseul, lugojenii i-au urmat pe artiști, care i-au portretizat pe guvernatorul roman Pilat din Pont, rebelul Baraba, soldaţii romani, purtătoarele de mir, mama lui Iisus, Maria, Simon din Cirene care a fost obligat să care crucea sau Veronica care i-a șters sângele de pe fața lui Iisus. Patimile Mântuitorului au luat sfârșit pe platoul Casei de Cultură, unde Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale și pironit pe cruce.După Lugoj, Drumul Crucii va trece anul acesta prin încă patru orașe din țară: Băile Herculane, Petroșani, Cluj și Alba Iulia, în 6 aprilie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *