Europarlamentarul Maria Grapini, schimb de opinii cu directorul general al OLAF, Ville Itala

În cadrul Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European, a avut loc, în această săptămână, un schimb de opinii cu directorul general al OLAF, Ville Itala, pe marginea raportului anual al OLAF, pe anul 2019.

Concret, potrivit raportului, în perioada 2010-2019, OLAF a încheiat peste 2000 de investigații, a recomandat recuperarea a peste 7,3 miliarde de euro la bugetul UE și a emis peste 2700 de recomandări pentru acțiuni judiciare, financiare, disciplinare și administrative care trebuie întreprinse de autoritățile competente ale statelor membre și ale UE. În 2019, investigațiile efectuate de OLAF au variat de la fraude complexe care implică achiziții prin utilizarea fondurilor UE și manipularea procedurilor de licitație, la operațiuni vamale comune majore care vizează bunurile de consum.

Haine Sport Trening FemeiÎn contextul în care UE pune un accent tot mai semnificativ pe politicile ecologice și durabile, potrivit raportului OLAF, un număr tot mai mare de cazuri implică proiecte legate de mediu. Astfel, anul trecut, OLAF a finalizat 181 de investigații, emițând, în acest sens, 254 recomandări către autoritățile naționale și UE relevante. Mai mult, în cursul aceluiași an, OLAF a deschis 223 anchete noi, în urma a 1.174 analize preliminare efectuate de către experții OLAF, și a recomandat, în consecință, recuperarea sumei de 485 de milioane de euro la bugetul UE.

Din păcate, directorul general al OLAF, Ville Itala, a menționat România cu un caz negativ.  Acesta a menționat că o firmă românească a participat la o licitație pe marginea unui proiect pe fonduri europene, în valoare de șase milioane de euro, pentru o lucrare de îmbunătățire a apei potabile. A câștigat licitația cu documente false și, după ce a câștigat licitația, nu a mai executat lucrarea!

În cadrul discuțiilor, europarlamentarul român, Maria Grapini, membru al Comisiei CONT, dar și vicepreședinte al Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului, a ridicat câteva probleme de actualitate legate de Piața internă.

”Pentru rezolvarea celor trei probleme legate de contrafacere, prețuri subevaluate și achiziții publice, prezentate de domnul director general al OLAF, m-am luptat în țara mea, când conduceam un patronat foarte mare în domeniul textil, și vreau să știu punctul dumneavoastră de vedere. Astfel, noi, Parlamentul European, trebuie să facem niște demersuri în acest sens și să cerem Comisiei să aducă câteva modificări”, a precizat Maria Grapini.

Concret, europarlamentarul umanist a adresat directorului general OLAF trei întrebări punctuale.

“1.Credeți că putem să diminuăm contrafacerea dacă ar exista o Uniune Vamală în care să avem aceleași proceduri de verificare a produselor la intrarea în Piața Internă, pentru că majoritatea produselor contrafăcute provin din țări terțe?

  1. Nu credeți că ne-ar ajuta să avem următorul mecanism și anume prețuri minime ale fiecărui produs în Vamă?
  2. Domnule director general, ați amintit țara mea, România, și vreau să vă întreb dacă dumneavoastră nu considerați că Directiva pe achiziții publice este prea slabă?

Din acest motiv, achizițiile transfrontaliere și cele în cadrul statelor membre pot fi trucate. Trebuie să găsim mijloace prin care să corectăm aceste metode prin care avem pierderi la venituri și, pe de altă parte, creștem cheltuielile”, a punctat europarlamentarul Maria Grapini.

Directorul general al OLAF i-a dat dreptate europarlamentarului umanist, considerând propunerea dânsei ”un concept interesant”, răspunsul acestuia nefiind, totuși, unul concret:

”Prețurile fixe, la import, sunt un concept interesant. Din punctul meu de vedere, cred că ar ajuta. Cu toate acestea, cred că este un aspect politic și nu ne putem ocupa noi de acest lucru. Noi anchetăm cazurile de subevaluări”, a răspuns Ville Itala, directorul general al OLAF.




 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *