EVALUARE NAȚIONALĂ LA CLASA A II-A

Elevii de clasa a doua au intrat astăzi în febra examenelor întrucât s-a desfășurat proba de limba română din cadrul evaluării naționale, susținută și de elevii minorităților. Și la Lugoj au fost emoții mari între cei mici, chiar dacă proba propriu-zisă a durat doar jumătate de oră. Spre exemplu, la Școala Gimnazială “Eftimie Murgu” au fost examinați 56 de elevi la secția română și 3 elevi la secția maghiară. Important de menționat, la acest examen nu se dau note.

Daniela Fiat, director Școala Gimnazială Eftimie Murgu”:

Nu se dau note în urma acestor evaluări naționale. Există niște coduri care vor fi completate, apoi datele se centralizează  și se transmit mai departe. Scopul acestor evaluări naționale, care seamănă foarte mult cu testările internaționale, cum ar fi testele PISA au rolul de a oglindi nivelul de pregătire al elevilor având în vedere că sunt singurele evaluări naționale care pot să reflecte nivelul de pregătire al copiiilor la nivel național

După 5 zile se vor transmite rezultatele, se va întocmi un raport, după care vor fi informați părinții în legătură cu rezultatele obținute de copii, iar învățătorii vor întocmi planuri individualizate de învățare în funcție de rezultatele obținute de fiecare elev. Cei mici spun că s-au descurcat, iar unii dintre ei nu sunt la primul examen din viața lor, în pofida vârstei fragede.

Cum ți s-au părut subiectele ? Foarte ușoare. Ce ai avut de făcut ? Un bilet, un coleg mi-a dat un cadou și a trebuit să scriu un bilet de mulțumire pentru el. Și altceva? O compunere cu ce am făcut în vacanță. A fost primul examen pentru tine? Nu. Ai mai avut ? Da. Am fost la un concurs ”Fii  inteligent”. Cum ți s-a părut? Ușor și ăsta. Așadar te aștepți la rezultate bune

Ușor. A fost primul examen pentru tine ? Nu. Ce examene ai mai avut? Unul la ”Fii inteligent” și unul anul trecut, nu mai știu cum îl chema, dar știu că am luat 100 de puncte.

Acest examen mi s-a părut foarte, foarte ușor. De ce ? Păi trebuia doar să scriem și să ne gândim cum să facem un text și cum să facem un bilet. Te aștepți la examene mai grele în viitor? Da. Și cum crezi că o să te descurci? Și bine și nu…cine știe. Nimeni nu știe viitorul.

Programul evaluării naționale continuă mâine cu partea de citit la clasa a II-a la Limba Română, urmând ca în 9 mai să se desfășoara proba la matematică la aceeași clasă. Minoritățile naționale vor desfășura probele de scris și citit în 10 mai. Pentru clasa a IV-a evaluarea națională se va desfășura în perioada 14-16 mai, iar elevii de clasa a VI-a vor fi examinați în perioada 22-23 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *