FAZĂ CONTROVERSATĂ CU ARBITRU LUGOJEAN

Asistentul lugojean Raul Ghiciulescu a fost cel care a semnalat gestul antrenorului Emil Săndoi din meciul de sâmbătă. Faza s-a petrecut, în minutul 82 al partidei dintre Chindia şi FC Argeş, derby-ul etapei a patra din Liga 2. Fotbalistul Cristian Neguţ a fost oprit de antrenorul piteştenilor, Emil Săndoi, care a realizat o deposedare ca în vremurile bune la un contraatac al gazdelor, arată digisport.ro. Săndoi se află chiar la marginea terenului în momentul în care Neguţ urmărea o minge, care nu ieşise în afara suprafeţei de joc în momentul impactului cu fostul mare fotbalist al Universităţii Craiova. Jocul a fost oprit, după ce asistentul Raul Ghiciulescu, care era la câţiva metri de Săndoi, i-a semnalat centralului incidentul. Gestul lui Săndoi a fost preluat de către televiziunile şi ziarele din întreaga lume, iar pe internet a devenit viral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *