FESTIVAL DE FOLCLOR LA ȘTIUCA

Prima ediție a Festivalului Național de Folclor “Perla Banatului” va avea loc în perioada 31 august-  2 septembrie la Știuca. Manifestarea este organizată de Primăria Știuca și Ansamblul “Perla Banatului” și are ca scop promovarea tinerilor interpreți din Banat. Evenimentul va începe în fiecare dintre cele trei zile de la ora 18.30 și vor urca pe scenă artiști printre care  Adriana Scorobete, Florin Tudor, Andreea Jurchiescu, Aiana Maria Rada, Bianca Colceriu.

Dumitru Răduțiu- organizator

Zilele acestea vom avea începând de vineri până duminică, împreună cu cei din comună, un festival folcloric al comunei pentru lansarea de tinere talente. Cu această ocazie aș dori să invit tinerii soliști de muzică populară să vină și să participe alături de noi, cu drag îi primim pentru aceste acțiuni. Asemenea acțiuni am avut și la Satu Mic, vom avea la Coșava și în alte localități unde primarii doresc să organizeze pentru localnicii din comuna respectivă.

Pe lângă interpreții care doresc să se facă apreciați și cunoscuți de către iubitorii muzicii populare bănățene, pe scenă vor urca și diferite ansambluri folclorice, din Caransebeș, Lugoj și Știuca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *