fiipregatit.ro: Ghiduri de informare despre COVID-19

Platforma de informare pentru situații de urgență, fiipregatit.ro, a lansat cinci ghiduri dedicate COVID-19.

Cetățenii găsesc aici informații despre importanța autoizolării, dar și despre cum să se protejeze de infectarea cu coronavirus atunci când merg în mijloacele de transport în comun, când ies la cumpărături sau sunt nevoiți să călătorească.

Atunci când mergem la cumpărături, de exemplu, autoritățile ne sfătuiesc nu atingem cărucioarele direct cu mâna, dacă în prealabil nu am dezinfectat suprafața și mâna sau dacă nu purtăm mănuși, să păstrăm o distanță de cel puțin un metru, ideal doi metri,  între noi și persoanele din apropiere, iar după ce ajungem acasă să folosim dezinfectantul (sau alcoolul sanitar / spirt) și șervețelele pregătite înainte de plecare pentru a ne dezinfecta mâinile, mânerul ușii, telefonul mobil, cheile imediat după închiderea ușii.

Când nu avem încotro și trebuie să folosim mijloacele de transport în comun, autoritățile ne sfătuies să evităm orele de vârf și autobuzele /tramvaiele / metroul în caz de aglomeraţie, să lăsăm să treacă autobuzele aglomerate și să așteptăm unul mai puțin aglomerat, să stăm la o distanță de cel puțin 1.5 metri de ceilalţi pasageri, să ne dezinfectăm pe mâini înainte, în timpul şi imediat după călătorie, să nu ne atingem faţa și să nu apropiem telefonul mobil de față/ureche.

Un ghid special a fost dedicat întrebărilor și miturilor despre COVID-19. Iată câteva:

  • Consumul de lămâie (proaspătă sau în apă fierbinte) nu previne și nu vindecă infecția cu coronavirus.
  • Usturoiul este un aliment sănătos care poate avea unele proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, nu există dovezi potrivit cărora consumul de usturoi vă poate proteja de noul coronavirus.
  • Nu există dovezi că Vitamina C ajută la prevenirea sau tratamentul infecției cu coronavirus.
  • Antibioticele nu funcționează împotriva virușilor, numai a bacteriilor. Noul coronavirus este un virus și, prin urmare, antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament. Cu toate acestea, dacă sunteți spitalizat în urma infectării, este posibil să primiți antibiotice, deoarece este posibilă co-infecția bacteriană.

Site-ul fiipregătit.ro este gestionat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), instituţia care coordonează serviciile de intervenție de urgenţă din România și face parte dintr-o campania națională de informare pentru a ajuta cetăţenii să înțeleagă mai bine riscurile şi pentru a-i informa asupra măsurilor de prevenire şi comportamentului pe care să-l aibă în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru.

sursa: tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *