Vizita Ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckerman la Timișoara și Lugoj

Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a avut azi, la Timişoara, o întâlnire cu reprezentanţii administraţie judeţene şi ai celei locale.

Incaltaminte Sport Barbati Magazin BIG MagAmbasadorul Adrian Zuckerman s-a întâlnit azi, la sediul Consiliului Județean Timiș, cu prefectul județului Timiș, Liliana Oneț, președintele CJ Timiș, Alin Nica, și viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău.

Au fost abordate teme legate de întărirea relațiilor de colaborare dintre Statele Unite ale Americii și județul Timiș, precum și domeniile de interes reciproc. Potrivit autorităţilor judeţene, au fost identificate oportunități de colaborare în domeniile economic, infrastructură rutieră și căi ferate, sănătate și infrastructura de sănătate, dar și în agricultura și procesarea produselor agricole, tehnologia informației şi educație.

De asemenea a fost subliniat faptul că în viitorul apropiat colaborările dintre județul Timiș și Statele Unite ale Americii trebuie să fie caracterizate prin mai multe rezultate concrete.

Așa cum a anunțat, Excelența Sa, Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a ajuns și la Lugoj în jurul orei 13.00, unde a fost primit de către primarul Claudiu Buciu, în sala de protocol a Primăriei Lugoj.

geci barbati modele noi magazin BIG Mag

”Statele Unite ale Americii sunt un investitor important pentru Lugoj, prin societatea Honeywell, unde se derulează în prezent o investiție foarte importantă, de peste 20 milioane de euro, pentru extinderea capacităților de producție. Ne bucură că este un partener vechi al Lugojului acestă societate, este de peste 20 de ani în orașul nostru și s-a extins în permanență. Dincolo de faptul că a creat numeroase locuri de muncă, este o firmă care i-a învățat pe lugojeni și să lucreze într-un mediu profesionist. Sperăm să continue investițiile dânșilor și, mai mult, sperăm să vină noi investitori americani în zonă, pentru că noi avem disponibilitate și de teren, pe care o putem oferi în condiții foarte avantajoase”, a spus primarul Lugojului.

După discuțiile cu edilul orașului, ambasadorul american a avut o întâlnire privată cu omul de afaceri Gabriel Olariu.

” Ne-am cunoscut la Palatul Cotroceni, cu ocazia decernării premiului, de către președintele României, Institutului Elie Wisel. Domnul ambasador a fost încântat că de opt ani încoace am organizat, la Surduc, conferințele pe tema Holocaustului. Fiind în vizită oficială, în această parte a țării, a dorit să ne întâlnim într-o scurtă vizită privată. Așa că am am avut această onoare să îl avem invitat pe domnul ambasador Adrian Zukerman și pe domnul primar Claudiu Buciu. Printre altele, am discutat despre posibilitatea de a deschide o filială a Camerei de Comerț Americane în Timiș și am oferit oportunitatea ca aceasta să fie deschisă aici la Lugoj”, a declarat Olariu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *