Granițele din interiorul UE s-ar putea redeschide fără restricții la 1 iulie

Granițele dintre țările membre ale Uniunii Europene este foarte posibil să se deschidă pentru cetățenii Uniunii, chiar în luna iunie, în urma unei întâlniri a miniștrilor de interne, la care comisarul Ylva Johansson a cerut ridicarea restricțiilor de circulație pe cuprinsul Uniunii.

Ylva Johansson a declarat, la euronews, că până la finele lunii iunie țările membre trebuie să-și deschidă granițele și să ridice toate controalele de la frontiere pentru cetățenii din statele membre, astfel încât să nu mai fie nevoie de carantină și nici de certificate de sănătate.

Rochii Bumbac de Vara Magazin Big Mag„Am ajuns foarte aproape de momentul în care trebuie să redeschidem total frontierele”, a spus Johansson told Euronews in a TV interview.

Johansson a cerut revenirea la liberă circulație între statele membre ale Uniunii, iar ridicarea restricțiilor să se petreacă simultan și coordonat.

Fiecare țară ia propria decizie în privința restricțiilor pe care le păstrează și a momentului în care revine la normalitate, însă rezultatele definitive ar urma să apară în zilele următoare, după întâlnirea care are loc vineri între miniștrii de interne ai UE.

Italia și Spania sunt țările care au fost cele mai reticente la redeschiderea de la 15 iunie a granițelor pentru turiștii străini, în condițiile în care sunt și cele mai afectate de pandemia de covid dintre țările Uniunii.

Spania a anunțat, vineri, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Guvernului, că la 1 iulie va permite cetățenilor europeni să intre în țară fără să mai petreacă 14 zile de carantină. Se pare că vor mai exista și după 1 iulie restricții de vizitare a unor regiuni – cum sunt Madrid și Barcelona – care încă nu au închis focarele de coronavirus. În acest moment, Spania nu permite accesul pe teritoriul său fără o carantină de 14 zile, cu excepția unui grup de 6.000 de turiști germani și scandinavi care vor merge în Insulele Baleare pe 22 iunie.

Italia și-a deschis granițele pe 3 iunie pentru cei din UE și Marea Britanie, după ce impusese pe 9 martie carantina totală a țării. De la 3 iunie, cei din UE nu sunt supuși carantinei, cu condiția să nu fi traversat și alte țări cu două săptămâni înainte să ajungă în Italia.

Franța va permite de la 15 iunie cetățenilor UE și britanicilor să călătorească fără carantină, potrivit anunțului premierului Edouard Philippe. Până atunci, călătoriile în Franța sunt permise doar pentru străinii aflați în situații majore.



Germania va permite cetățenilor din UE și din Marea Britanie să intre în țară din 15 iunie, iar până atunci trebuie să prezinte la graniță motive întemeiate pentru a putea trece frontierele statului federal. Până la 15 iunie rămân în vigoare controalele de la granița germană cu Austria, Elveția, Franța și Danemarca, ca și pe aeroporturi pentru cei care ajung din Spania și Italia.

Grecia are granițele deschise total la 1 iulie. Până atunci, există restricții. Până la 15 iunie sunt doar câteva zboruri permise pe aeroportul din Atena, iar la sosire se fac teste obligatorii – cei depistați pozitiv stau în carantină 14 zile, cei cu test negativ, parcurg carantină de 7 zile. După 15 iunie, se redeschide turismul, iar românii sunt supuși unor teste la întâmplare. Pe lângă Atena, se deschide și aeroportul din Salonic. De la 1 iulie, autoritățile au anunțat că se deschid granițele terestre, maritime și aeriene, cu teste selective și cu mențiunea că ar putea exista anumite țări ai căror cetățeni vor fi supuși unor controale suplimentare.

Bulgaria și-a redeschis granițele cu Serbia și Grecia de la 1 iunie. Se preconizează ca la 15 iunie să fie ridicate noi restricții de călătorie.

Incaltaminte Dama Sandale Slapi Papuci VaraMarea Britanie le permite vizitatorilor din alte țări să intre în Regat din 8 iunie, cu condiția petrecerii unei carantine de 14 zile. Cei care vin în interes de serviciu, cum ar fi medicii și asistentele, fac excepție de la regulă.

Portugalia are deschise granițele terestre (cu Spania). Turiștii vor putea călători de la 15 iunie.

Malta redeschide sezonul turistic pentru străini la 1 iulie. A anulat zborurile din țările europene din luna martie.

Olanda are granițele deschise doar pentru țările din spațiul Schengen. România nu face parte din această comunitate, în care se circulă fără pașaport între statele membre UE.

România are granițe terestre deschise doar cu Ungaria, iar zborurile internaționale se fac doar în regim charter. Cu excepția unor categorii de persoane toți cei care vin în țară, inclusiv românii care se repatriază, stau în carantină 14 zile. După 15 iunie se așteaptă reluarea zborurilor internaționale.

europalibera.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *